Verineia Codrean este  fondator & Senior Speechwriter & trainer al companiei Speech Architects, cu sediul în Hong Kong.  Având o pasiune pentru industria vinului, a lucrat ca sommelier pe un vas de croazieră, ajungând în scurt timp să coordoneze întreaga echipă de somelieri de pe vas. Timp de 5 ani,  a lucrat pe partea de PR, degustări de vinuri și organizare evenimente în Guangzhou, Sudul Chinei. Pentru ea, succesul profesional înseamnă libertatea de a decide direcția în care vrei să te dezvolți, dar și posibilitatea de a schimba direcția în orice moment, fără a fi prizonierul circumstanțelor.

 

Ce studii ați absolvit în cadrul Universității Babeș-Bolyai (facultatea, specializarea, nivelul de studii)?

FSPAC, Communicare și Relații Publice; Master, Managementul Conflictelor Internaționale și Negociere.

 

Care este organizația/compania/instituția în care activați momentan și poziția ocupată aici?

Speech Architects, Hong Kong, fondator & Senior Speechwriter & trainer (http://speech-architects.com)

 

Descrieți pe scurt traseul dumneavoastră profesional după finalizarea studiilor.

După absolvirea studiilor am simțit un val de inspirație care m-a îndemnat să îmi urmez fascinația și interesul pentru industria vinului. Am aplicat la un internship la o podgorie în Italia, Toscana, pe partea de PR și marketing. Acesta m-a ajutat mai târziu să aplic pentru un post de sommelier pe un vas de croazieră. Pentru o perioadă de 3 ani, am vizitat 34 de tari, am degustat vinuri rare și am coordonat evenimente și seminarii pentru echipa de 22 de somelieri pe care o aveam în subordonare și pentru clienții de pe vasele de croazieră ale companiei Celebrity Cruises. Căpătând curaj cu fiecare experiență, am hotărât să plec în China, cu un one way ticket și să continui să lucrez cu imaginea vinului acolo. Am lucrat pe partea de PR, degustări, evenimente în Sudul Chinei, în Guangzhou, pentru o perioadă de 5 ani. Acum 3 ani, am pornit agenția mea de Public Speaking Training, Speechwriting & Copywriting în Hong Kong, cu clienți în Asia, Europa și Middle East.

 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră succesul profesional?

Libertatea de a decide direcția în care vrei să te dezvolți, dar și posibilitatea de a schimba direcția în orice moment, fără a fi prizonierul circumstanțelor sau al unei cariere care era direcția ideală, 5-10 ani în urmă.

 

Pe parcursul carierei dumneavoastră profesionale ați întâlnit o situație dificila de gestionat sau v-ați confruntat cu un eșec? Ce lecții ați desprins din această situație?

Din categoria situațiilor dificile, voi exemplifica două, deși o persoană cu aspirații mari va avea tendința să descopere direcții noi, în mod constant, iar această înseamnă și un val continuu de situații dificile.

  • La scurt timp după ce am început să lucrez pe vasul de croazieră, am văzut că degustările sau seminariile pentru clienți erau făcute într-un mod standard, fără a fi foarte captivante. Aceasta nu m-a oprit din a oferi sugestii pentru a îmbunătăți procesul, chiar dacă eram doar la început, sau era vorba de colegi care nu au fost foarte mulțumiți de sugestiile unei puștoaice. Aceasta a afectat relațiile cu ceilalți membri ai echipei. Apoi am fost desemnată în rolul de responsabil și prezentator pentru aceste degustări care aveau între 20-200 participanți, fără niciun fel de ghidaj sau pregătire, ca o testare. Am luat-o ca pe o provocare și am executat-o cu brio, ceea ce m-a făcut să devin coordonatorul permanent al întregii echipe și responsabilă pentru toate evenimentele departamentului de vinuri. Iar când mi-am dat demisia, mi s-a oferit un rol pentru care puteam singură să decid responsabilitățile 100%.
  • Când am început să lucrez în China, aveam foarte multe idei, a căror execuție necesita niște investiții financiare din partea companiei, dar care ar și fi adus rezultate foarte faine. Fiind la început, nu mi s-a oferit acest buget și am hotărât să risc și să investesc banii proprii. Practic, îmi împărțeam salariul între chirie, mâncare, transport și restul îl investeam în idei care puteau deschide uși noi pentru companie. La fel, mi-am exersat creativitatea pentru a implementa niște evenimente și degustări pentru câteva cluburi exclusiviste, la cost zero. Nu au reușit toate, doar….90% :). Din efortul acesta însă au rezultat relații pe care altfel nu le-aș fi obținut și care au generat rezultate extraordinare.

 

Dintre cunoștințele și abilitățile dobândite pe perioada studiilor, care au fost acelea care v-au facilitat succesul în carieră?

O serie de abilități câștigate pe perioada studiilor m-au ajutat enorm în dezvoltarea personală și profesională. Procesul de cercetare pentru diferite proiecte devine o abilitate esențială de fiecare dată când trebuie să pregătesc o propunere convingătoare și câștigătoare pentru un client. Respectarea termenelor limită este la fel de esențială. În lumea business nu există “s-a stricat calculatorul”, “25-ul a întârziat în stație” – termenul limită este bătut în cuie și, poți să ai un proiect bestial, dar dacă nu este oferit până la expirarea termenului limită, proiectul nu există.

 

Ce ați recomanda unui student din anul I? Dar unui proaspăt absolvent?

Unui student din anul I îi recomand să nu fie fixat în a găsi specializarea perfectă…ai o viață înaintea ta și o să îți schimbi cariera de câteva ori pe parcursul acesteia. Concentrează-te pe abilitățile pe care le dezvolți pe perioada studiilor, pentru că acestea te vor ajuta dacă inteligența artificială ar prelua specializarea ta. Cu abilitățile dezvoltate, îți va fi ușor să te re-orientezi.

Unui proaspăt absolvent îi recomand să nu fie fixat în a găsi un job, ci să își urmeze curiozitățile și interesele. Acestea, combinate cu abilitățile câștigate, pe perioada studiilor, îți vor construi cariera…sau, cum am făcut și eu, te vor ajuta să îți modelezi o carieră după cum vrei tu, și nu după ce scrie într-un Job Description.

 

Alte aspect pe care doriți să le modificați.

Aș recomanda ca în cadrul UBB să fie organizate workshop-uri coordonate de experți și specialiști care lucrează în domenii noi, pentru ca studenții să aibă acces echilibrat la teorie și practică, și să înțeleagă mai bine aplicabilitatea cunoștințelor și abilităților câștigate pe perioada studiilor. Astfel, ei vor descoperi posibilitățile la care au acces după ce absolvesc și nu doar job-urile convenționale și larg cunoscute.

 

PS: Studenții interesați de un internship la Speech Architects, pot trimite un email la adresa hello@speech-architects.com