*** articol scris de Maria Coșuțiu 

În această perioadă care pune la îndemână timpul liber după care tânjeam, vă propunem să facem ceva util cu el. De câte ori ți-ai spus că vrei să înveți o limbă nou? Probabil tot de atâtea ori cât ți-ai spus și că „nu am timp pentru asta acum”. Ei bine, contextul zilelor pe care le trăim ne pune la îndemână și timpul și resursele.

Limbi străine la două click-uri distanță nu e un clișeu – deschizi link-ul celor de la https://www.loecsen.com/ro, selectezi limba pe care dorești să o înveți și încep cursurile gratuite. Platforma este recomandată pentru cei care vor să se inițieze în tainele unei anumite limbi și mai puțin pentru îmbunătățirea uneia deja învățate. De exemplu, dacă accesezi învățarea limbii engleze, site-ul oferă, ca prim exercițiu, o listă de forme de salut scris în română și rostite în engleză. Ca să poți înainta de la un salut la altul, trebuie să repeți, la microfonul laptopului salutul în limba aleasă, așa cum ți l-a rostit robotul de pe platformă.

http://www.goethe-verlag.com/ este un alt site destinat învățării gratuite a unei limbi străine. Cei de la Goethe pun la dispoziție 50 de limbi ce pot fi studiate. Ce puteți găsi pe acestă platformă sunt teste de evaluare a cunoștințelor lingvistice, precum și diferite jocuri, sub forma rebusurilor. În cadrul jocurilor de cuvinte încrucișate se pot selecta 2 limbi care vor fi asociate în cadrul rebusului, de exemplu engleză și germană. Apoi, vi se prezintă o expresie în engleză, cum ar fi „nothing has changed” și cea asociată, în limba germană „Was f**** Ihnen?”. În spațiul din careu indicat pentru cuvântul lipsă, tu trebuie să completezi cu acel cuvânt incomplet, din limba germană. De exemplu, pe coloana 1, în cazul de față, ar trebui să scrii cuvântul „fehlt”. Și ce să vezi? Platforma îți adaugă cu roșu literele din cuvânt pe care le adaugi greșit în rebus, ca să le poți corecta. O ocazie grozavă ca să te joci educativ!

Spor la învățat să avem!