Cristina a absolvit specializarea „Psihopedagogie Specială” în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. De 14 ani este profesor-educator și lucrează cu copiii cu dizabilitate intelectuală și tulburări asociate.

În viziunea ei, succesul profesional este o imagine în oglindă a responsabilității și dedicării sale, a efortului, cunoștințelor, și omeniei investite în munca sa. Iar succesul Cristinei are ca unități de măsură următoarele întrebări:

  • Fac totul pentru a stârni în familiile elevilor mei  dorința să vrea să-i ducă la teatru, la întâlniri, la petreceri, în excursii fără teamă sau rușine?
  • Îi dau fiecărui elev în parte șansa de a se dezvolta armonios prin ceea ce îi pregătesc pentru fiecare activitate, sau mă dau bătută spunând că oricum nu-l voi transforma în copil tipic?
  • Văd în fiecare elev o persoană valoroasă, completă și unică? Îmi doresc să îl sprijin în dezvoltare respectându-i unicitatea?

1. Ce studii ați absolvit în cadrul Universității Babeș-Bolyai (facultatea, specializarea, nivelul de studii)?

  • 2002-2006- Facultatea de Psihologie și Științele Educației, specializarea Psihopedagogie specială, BA
  • 2006-2009- Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Conflict Management, MA

2. Care este organizația în care activați momentan și care este poziția ocupată aici?

Începând cu anul școlar 2006-2007 sunt profesor-educator la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz ”Kozmutza Flora” din Cluj Napoca, și lucrez cu copiii cu dizabilitate intelectuală și tulburări asociate. Datorită specificului școlii și a modului de organizare a demersului educațional în instituție, am privilegiul de a preda aceluiași grup pe toată durata studiilor, chiar și timp de 11 ani.

3. Descrieți pe scurt traseul dumneavoastră profesional după finalizarea studiilor.

Imediat după finalizarea studiilor de psihopedagogie specială, în urma examenului de titularizare am reușit să ocup un post de profesor-educator la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz ”Kozmutza Flora” din Cluj Napoca, singura școală specială destinată elevilor cu deficiență de auz proveniți din familii de etnie maghiară. În pofida fascinației comunicării aproape magice prin limbajul mimico-gestual, m-am oferit să preiau o clasă de elevi auzitori cu deficiență intelectuală ușoară/ medie și numeroase tulburări asociate- din pură curiozitate, și pentru că potențialii mei elevi erau absolut adorabili în fotografii. Timp de  9 ani am fost profesor-educator la acest grup, le-am predat, i-am educat și la fel m-au educat și ei. Din copiii care-mi ajungeau până la cot (înălțimea mea fiind de 1.52m), elevii mei au devenit tineri responsabili, politicoși, iubitori, și cu mult bun simț de care sunt mai mândră decât de majoritatea realizărilor mele.

În 2008 am obținut definitivatul în învățământ, în 2012 am obținut gradul didactic II, iar în 2015 gradul didactic I. 

Pe lângă avansarea în gradele didactice, am ales să îmi lărgesc sfera de competențe prin training-uri în pedagogia experiențială, în metode de învățare prin cooperare,  în terapia asistată de animale și, mai recent, în intervenția precoce complexă centrată pe familie.

4. Ce înseamnă pentru dumneavoastră succesul profesional?

  • Chiar de la începutul așa numitei mele cariere am avut amara realizare că succesul profesional va fi foarte diferit de succesul meu școlar, că va trebui să construiesc câte-o definițe a succesului profesional pentru fiecare elev căruia îi predau, și că va trebui să îmi fortific motivația și reziliența pentru a putea accepta că în psihopedagogia specială nu există profesioniști atotputernici. În al 14-lea an de activitate, în concepția mea succesul profesional are următoarele ingrediente:
  • Deschidere și curiozitate pentru unicitatea fiecărui elev
  • Dedicare și credință încăpățânată în faptul că fiecare copil se naște cu un arsenal de aptitudini și abilități, chiar dacă acestea sunt ”mai bine ascunse” decât la majoritatea copiilor.
  • Simț al umorului- o seninătate în fața încercărilor aparent sisifice. 
  • Perseverență- Am învățat că munca mea seamănă mult cu cea a cultivatorilor de bambus, care după semănare udă zilnic timp o perioadă foarte lungă de timp fără vreun rezultat vizibil, apoi aproape de la o zi la alta răsare și se înalță o tulpină puternică. Dacă nu am persevera și nu am crede cu înverșunare că unele rezultate trebuie și merită așteptate, nu am avea ocazia de a ne opri într-o plantație de bambus simțindu-ne minusculi, sau de a purta conversații adânci, deschizătoare de drumuri și inimi cu adolescenți pe care cu ceva timp în urmă îi conduceam la baie.
  • Bagaj bogat și variat de cunoștințe și dorință și deschidere pentru învățare permanentă atât de la profesioniști cât și de la elevi 🙂

Unitățile mele de măsură pentru succesul profesional au devenit:

  • Ce fel de experiență este vizita la clasa mea pentru un ”laic”?

  • Elevii mei se află printre primii care fac cunoștință și oferă ajutor unui elev nou la școală?

  • Fac totul pentru a stârni în familiile elevilor mei  dorința să vrea să-i ducă la teatru, la întâlniri, la petreceri, în excursii fără teamă sau rușine?

  • Îi dau fiecărui elev în parte șansa de a se dezvolta armonios prin ceea ce îi pregătesc pentru fiecare activitate, sau mă dau bătută spunând că oricum nu-l voi transforma în copil tipic?

  • Văd în fiecare elev o persoană valoroasă, completă și unică? Îmi doresc să îl sprijin în dezvoltare respectându-i unicitatea?

  • La începutul colaborării cu fiecare grup, sunt pregătită și dedicată maratonului de 9-10 ani de învățare și îmbogățire reciprocă plină de momente senine, dar nu și lipsită de furtuni trecătoare?

Da, ați dedus bine, succesul profesional în viziunea mea este o imagine în oglindă a responsabilității și dedicării mele, a efortului, cunoștințelor, și omeniei investite în munca mea. Depinde de mine, eu sunt responsabilă. Dacă aș pune pe umerii elevilor mei povara devenirii unui fel de embleme ale succesului și măiestriei mele profesionale, mi-aș trăda cei mai devotați parteneri și învățători.

5. Pe parcursul carierei dumneavoastră profesionale ați întâlnit o situație dificil de gestionat sau v-ați confruntat cu un eșec? Ce lecții ați desprins din această situație?

Am petrecut mult timp încercând să formulez răspunsul la această întrebare, și nu pentru că nu am avut parte de eșecuri, ci pentru că mi-ar plăcea să dau un exemplu cu care cititorul poate empatiza cu ușurință.

În postura mea de profesor psihopedagog sunt într-o perpetuă provocare de skandenberg cu timpul. Mizând pe plasticitatea creierului la o vârstă fragedă, încercam din răsputeri să dezvolt abilitățile logico-matematice ale unei eleve cu dizabilitate intelectuală și epilepsie. În clasa a VII-a, E ajunsese în sfârșit să asocieze corect cifre și mulțimi în concentrul lui 9. Mă simțeam ca un potențial medaliat la Jocurile Olimpice, nimic nu mă putea opri din a rupe cu viteză fulgerătoare panglica de la finish-line- concentrul lui 10! Și a venit vacanța de vară…. În septembrie, la început de clasa a VIII-a, E a revenit la școală recunoscând câteva cifre, inconsecvent, mai mult ghicind, neputând să-și organizeze mișcările pentru a număra elementele unei mulțimi dezorganizate- adio finish-line. La sfârșitul clasei a X-a, E număra corect până la 10, recunoștea ciferel până la 6, și din trei încercări alcătuia mulțimi de 1-5 elemente- aici am trasat noul finish-line, pentru că a absolvit școala specială. 

Văzându-mă atât de departe de ceea ce-mi propusesem, de ceea ce a servit ca scop pentru ore-n șir de proiectare și pregătire de fișe de lucru numai pentru E (și mai aveam 8 în clasă pentru care lucram la fel de înflăcărată), a trebuit să fac un pas înapoi, și să recunosc că dezvoltasem un fel de vedere în tunel, riscând să pierd toate șansele de a aprecia și sprijini celelalte aspecte ale personalității ei. A trebuit să recunosc că în ciuda faptului că atât ea cât și eu ne-am implicat peste puteri, dezvoltarea ei nu a depins doar de noi- un număr aproape infinit de factori contribuie la dezvoltarea și succesul fiecăruia.

  • Lecția pe care am început atunci s-o învăț, și continui să o ”recapitulez” aproape săptămânal a fost că pe lângă faptul că le datorez elevilor mei pregătire riguroasă pentru activități, prezență și sprijin, mai este nevoie ca:
  • să nu mă descurajez de la a-i percepe și respecta ca ființe complexe, valoroase cu potențialuri peste abilitățile și limitările conturate în cadrul vreunei arii curriculare
  • să fac în mod corect diferența între aspectele dezvoltării pe care le pot influența, și cele la care pot doar asista.
  • să definesc eșecul elevilor mei sau dificultățile întâmpinate de aceștia ca punct de plecare pentru lecțiile proprii pe care mai trebuie să le învăț.
  • să accept că nu sunt atotputernic și în același timp să-mi doresc cu înverșunare să rămân devotată, motivată și optimistă la fiecare oră de curs.

6. Dintre cunoștințele și abilitățile dobândite pe perioada studiilor, care au fost acelea care v-au facilitat succesul în carieră?

În perioada studiilor am avut norocul și privilegiul de a învăța de la foarte mulți profesori competenți, dedicați, cu un bagaj de cunoștințe fascinant. 

Cunoștințele de neurofiziologie, de genetică, de psihiatrie și din multe ramuri ale psihologiei mi-au permis să pot conceptualiza fiecare elev din punct de vedere al morfologiei și funcționării neurologice pentru ca apoi să pot accesibiliza mediul de învățare, conținuturile lecțiilor, și să pot înțelege evoluția stării lor de sănătate mintală și somatică. Înțelegând aceste aspecte reușesc zi de zi să pregătesc activități adaptate la nevoile și abilitățile fiecărui elev în parte, într-un mod logic, consecvent, și fără a pierde timpul prin încercări aleatorii.

Mă consider norocoasă pentru că am avut ocazia de a asista la foarte multe ore de curs în clase eterogene, și foarte multe ședințe de logopedie, mentorii din aceste domenii mi-au oferit multe oportunități de a pune în practică ceea ce (credeam/speram că) am învățat. Aceste oportunități au fost pietrele de temelie ale felului meu de a fi ca profesor psihopedagog: abilitatea de a reformula întrebări, capacitatea de a recunoaște semnele oboselii sau a stresului copilului, limbajul meu în contact cu elevii- echilibrul între umor și seriozitate, discurs și dialog, vorbire și ascultare. Cel mai valoros element de atitudine profesională format cu multă blândețe și înțelepciune de mentorii mei a fost respectul față de persoana cu dizabilitate sau cea aflată în dificultate, pentru potențialul pe care-l posedă cu mult înainte ca eu să fiu capabilă de a-l recunoaște și valorifica.

7. Ce ați recomanda unui student din anul I? Dar unui proaspăt absolvent?

Studenților aflați la început de drum le-aș spune să conceptualizeze anii de studiu ca o importantă investiție în ei înșiși, succesul lor profesional, în viitorul sentiment de competență și într-o stare de confort și echilibru în îndeplinirea rolului de profesor psihopedagog.

Pornind de la imaginea mea de sine după absolvire, și adăugând nuanțele înțelepciunii dobândite în cei 14 ani de activitate, unui proaspăt absolvent i-aș recomanda să se imagineze drept cilindrul înalt, lucios de lut de pe roata olarului, care a parcurs un drum lung până la acest echilibru perfect între fermitate și maleabilitate. Această stare este de-abia un început, urmează un drum fascinant de transformare într-o capodoperă de artă. L-aș îndemna să rămână suficient de maleabil pentru a-și oferi sieși oportunitatea de a deveni persoana deschizătoare de drumuri pentru cât mai multe persoane cu nevoi speciale. I-aș recomanda să-și tatueze pe suflet următoarea propoziție: ”Pentru elevii mei, EU reprezint oportunitățile egale, șansa la reușită- resursa umană e de neînlocuit!”

8. Alte aspect pe care doriți să le modificați

Încerc să nu-mi plâng des de milă mie sau sistemului în care lucrez- nu spun că e lipsit de imperfecțiuni, ci mă responsabilizez spre a utiliza la maxim resursele și oportunitățile la care îmi permite acces, spre a-mi menține focusul pe ceea ce decurge în condiții optime, și spre a găsi modalități de a îmbunătăți acolo unde-mi stă în puteri. Până la urmă schimbarea începe cu mine, nu-i așa? 🙂