*** articol scris de Rodica Afrăsinei

Perioada în care ne aflăm cu toții acum ne aduce, mai mult decât orice altceva, impredictibilitate pentru ce urmează și pentru consecințele acțiunilor noastre sau ale celorlalți. Aceasta este greu de gestionat de către creierul nostru, ceea ce conduce la distres și emoții precum anxietate sau neliniște.

Pentru a putea compensa această impredictibilitate și a găsi un echilibru printre aceste stări emoționale, e bine să includem în viețile noastre structură. Asta aduce control, iar acum avem nevoie să îl exercităm în sferele vieții unde putem face asta.

Mai exact, un răspuns ar putea fi construirea unui program, a unei rutine pe care să o avem ca ghidaj. Astfel, lipsa activităților pe care le avem până acum poate fi înlocuită sau remediată de această structură. E bine să încludem în programul zilnic atât activități relaționate domeniului profesional sau academic, cât și momente relaxante. De asemenea, să nu uităm de exercițiile fizice care pot suplini absența sportului sau a mișcării prin oraș.

La fel de importantă este și strictețea cu care ne verificăm îndeplinirea activităților din program. Așadar, dacă vom pune prea multă presiune pe îndeplinirea tuturor celor propuse, ne poate face mai mult rău decât bine, deci e recomandat să fim îngăduitori cu noi înșine.