Dragă tinere, ai între 16 şi 24 de ani, nu mai urmezi şcoala şi nu lucrezi?

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de muncă (ANOFM) te ajută să-ţi găseşti job-ul potrivit şi te stimulează financiar pentru a te angaja! Fiecare dintre noi este unic şi de aceea vei beneficia de informare şi consiliere individuală la înscriere şi ulteror, dacă consideri că ai nevoie. Vei şti care sunt şansele tale de a intra pe piaţa muncii, în funcţie de studiile/calificările şi experienţa pe care le ai. Chiar şi firmele pot să primească subvenţii în valoare de 2250 lei/lunar, timp de 1 an, daca te angajează!

Iată beneficiile dacă te înscrii în program şi te angajezi:

  • Prima de inserţie – dacă eşti absolvent şi te înregistrezi în termen de 60 de zile de la absolvire – 1.500 lei
  • Prima de activare de 1.000 lei
  • Prima de instalare de 12.500 lei
  • Prima de încadrare de maxim 55 lei/zi

Totodată vei putea să urmezi cursuri gratuite de formare profesională şi să beneficiezi de indemnizaţie de şomaj, dacă îndeplineşti criteriile.

CE TREBUIE SĂ FACI? Să pregătești următoarele documente:

  1. Actul de identitate
  2. Adeverinţă de la medicul de familie sau de medicina muncii
  3. Adeverinţă/diplomă de studii
  4. Contactează experţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă in raza căruia ai domiciliul şi solicită înregistrarea în Serviciul Public de Ocupare (SPO).

CONTACT
Tel 0771-363815 ; 0264-590227. Pagina web: www.anofm.ro

Este simplu! Ai loc de muncă: ai încredere, ai siguranţă, ai independenţă, eşti respectat

PREZENTAREA PROIECTULUI INTESPO

PREZENTAREA PROIECTULUI INTESPO (Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare)

În perioada 2017- 2021, se derulează la nivel naţional proiectul INTESPO- Înregistrarea tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare, care vizează identificarea tinerilor Neets (tineri cu vârste între 16-24 ani care nu sunt cuprinși în programe de educație sau formare și care nu au reușit să se integreze pe piața muncii) și înregistrarea acestora în Evidențele Serviciului Public de Ocupare în vederea furnizării de măsuri personalizate de sprijin.

Parteneriatul proiectului:

  1. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
  2. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
  3. Ministerul Educației Naționale
  4. Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale

Obiectivul general: Creșterea numărului de tineri inactivi înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO) în vederea furnizării de măsuri personalizate de sprijin. Odată identificați și înregistrați la SPO, acești tineri vor putea beneficia ulterior de servicii care să le faciliteze integrarea durabilă pe piața muncii sau obținerea locurilor  de muncă mai bine plătite.

Obiective specifice:

1  Creșterea gradului de informare și conștientizare în rândul tinerilor din categoria NEETs cu privire la avantajele înregistrării la SPO și la opțiunile pe care le au în vederea integrării pe piața muncii, în educație, formare sau antreprenoriat prin realizarea unei campanii de informare si constientizare la nivel national.

2 Constituirea unei rețelei de sprijin la nivel local și implementarea unui  mecanism  de lucru cu tinerii, în scopul identificării a 200.000 de persoane aparţinând categoriei  NEETs ca bază pentru identificarea și monitorizarea acestora.

3  Identificarea a cel  puțin 200.000 tineri NEETs în vederea înregistrării și profilării a 160.000 dintre aceștia.

Pentru atingerea obiectivelor proiectului apelăm şi la đumneavoastră să vă alaturaţi demersului nostru de a informa câţi mai mulţi tineri despre beneficiile proiectului, prin afişarea materialelor de promovare şi îndrumarea celor care vor fi interesaţi, spre Serviciul Public de Ocupare.

Tel 0771-363815; 0264-590227

Pagina web: www.anofm.ro