Ce este Laboratorul de Cariere?

Acesta este un program în care o comunitate de specialiști în educație, business și Universități lucrează împreună pentru promovarea unei culturi a performanței, integrare academică și egalitate de șanse pentru toți studenții din România, indiferent de anul de studiu în care se află sau de specializarea pentru care aceștia învață.

Cu Laboratorul de Cariere, implementăm un program național de tradiție care ne dorim să sprijine dezvoltarea tinerilor 19+ din România, din perspectiva abilitățiilor de care au nevoie pe parcursul întregii lor vieți, și pentru a obține succesul în lumea digitală.

Laboratorul de Cariere este platforma educațională potrivită pentru creșterea angajabilității tinerilor prin crearea de oportunități și participarea într-un program atractiv, livrat în limbaj specific, în limba română, care dezvoltă abilități și promite experiențe de învățare relevante, precum și „contactul cu viața reală profesională” din industriile Partenerilor noștri. 

Ce câștigi dacă participi?

  • Îți vei identifica nevoile de dezvoltare personală, educațională, de carieră.
  • Vei afla răspunsuri la întrebări precum: Cine sunt? Încotro mă îndrept? Care sunt lucrurile pe care le fac cel mai bine? Ce așteptări am de la mine? Unde doresc să ajung? Ce îmi place? Astfel, vei afla cum să-ți dezvolți și să-ți valorifici aptitudinile deja existente și să ți le proiectezi pe cele viitoare.
  • Îți vei consolida încrederea în sine și vei deveni mai auto-motivat(ă).
  • Vei lua decizii mai potrivite, cu impact pozitiv asupra viitorului tău academic și de carieră.
  • Vei practica lucrul colaborativ în realizarea proiectelor educaționale personale și îți vei crea premize pentru a contribui în a-i ajuta și pe ceilalți.
  • Vei avea o perspectivă clară asupra evoluției tale educaționale și de carieră.
  • Vei învăța cum să-ți aliniezi traseul profesional în acord cu pregatirea educațională.
  • Vei descoperi căi de a-ți construi cariera pe care ți-o dorești pentru a obține beneficii pe măsura așteptărilor tale.
  • Îți vei întocmi un plan de dezvoltare cu acțiuni concrete, ancorat în realitate, pe care să-l și urmezi.