Autocunoașterea

Te-ai întrebat vreodată cine ești și ce poti să faci? Cred că majoritatea am avut  la un moment în viața noastră întrebările astea. Și, oare ce stă în spatele acestor întrebări? Un termen atât de complex cu o multitudine de abordări și în același timp, cu un rol atât de important. În articolul de față vom aborda termenul de autocunoaștere și la ce se referă acesta.

 Cum am spus mai sus, autocunoașterea este un termen complex și se referă la aspecte legate de personalitate, autoeficacitate, motivație, identitate vocațională, stimă de sine, autocontrol, intercunoaștere.

Autocunoașterea are un rol important în dezvoltarea și adaptarea individului în societate. Încă de tineri trecem prin acest proces de explorare, formare și structurare a caracteristicilor propriei noastre persoane și dezvoltându-se odată cu vârsta, dar mai ales cu implicarea noastră voită sau neintenționată în activități destinate autocunoașterii. Care sunt acele caracteristici pe care le tot dezvoltăm? Pai, acestea sunt abilitățile, aptitudinile, emoțiile, valorile, atitudinile, modul în care răspundem comportamental în anumite situații, credințele noastre.

Pentru a ne adapta societății, a avea un job, a identifica piedicile, resursele și posibilitățile de realizare, avem nevoie de cunoștințe clare despre noi. Vom prezenta în cele ce urmează implicațiile personalității.

Poate mulți dintre noi am început să ne cunoaștem prin horoscop, prin caracteristicile generale ale zodiei din luna în care ne-am născut. Odată ce am explorat mai mult, ne-am dat seama că acele caracteristici date de horoscop sunt doar lucruri generale pentru toată populația și că nu e nimic concret. Descoperim teste de personalitate, aflăm că putem să mergem la psiholog sau un consilier de orientare în carieră pntru a ne clarifica trăsăturile noastre de personalitate, ceea ce este indicat să facem. (cum ne comportăm în situații sociale, cum percepem anumite situații, percepția despre cum suntem noi). Genele, societatea, cultura, mediul în care creștem au un impact major în formarea personalității noastre. Wiliam James (1890/1950), susține că personalitatea este stabilă în timp, dar există și cazuri în care anumiți factori, cum ar fi relațiile de cuplu stabile, cariera și rolul de părinte aduc schimbări majore în personalitatea noastră.

De la personalitate trecem la autoeficacitate, o variabilă centrală a  personalității în teoria social-cognitivă, un mecanism de autoreglare a organismului la cerințele mediului. Autoeficacitatea este sinonim cu stima de sine. Un mod de a ne evalua personalitatea, este evaluarea autoeficacității. După spusele cunoscutului psiholog, Albert Bandura în “Guide for constructing self-efficacy scales” (2006),  modul în care gândim, alegerile pe care le facem, țelurile pe care ni le propunem, efortul pe care îl depunem, modul în care anticipăm rezultatele, precum și nivelul de rezistență în fața obstacolelor sunt afectate de autoeficacitate. Nu este exclusă nici calitatea vieții emoționale și nivelul de stres și de depresie pe care le experimentăm. Hai să luăm un exemplu, să zicem ca Iulia are o autoeficacitate scăzută, în momentul în care are un eșec (pică un examen), raportează la propria persoană și își spune că e incapabilă, în loc să spună că ar fi fost mai bine să se fi pregătit mai mult pentru examen. În momentul în care Iulia întâmpină alte obstacole, le va gestiona cu greutate, apărând aștfel, tendința de a depune mai puțin efort. Dacă îl luăm de exemplu pe Bogdan, care are o eficacitate crescută, pus în fața unui eșec (pierde meciul de tenis), probabil se va gândi că rivalul său s-a pregătit mult pentru această competiție și că va avea nevoie de mai mult antrenament.

Referitor la exemplul de mai sus cu eșecul Iuliei, am menționat faptul că aceasta când întâmpină obstacole, îi este dificil să le gestuioneze, iar efortul pe care îl depune în sarcini nu mai este la fel de mare. Prin acest exemplu, se evidențiază persistența în sarcină și riscul de a abandona sarcina sau de a o finaliza… într-un singur cuvânt, ne axăm pe motivație.

 Motivația se referă la stări și procese emoționale și cognitive care declanșează și susțin anumite comportamente în activități, intenția de a ne implica și implicarea propriu-zisă. La nivel de comportament, Skinner (1969) susține că motivația apare când are loc o întărire (recompensă/pedepse), iar comportamentul devine dependent de consecințele sale. De exemplu, înainte ca bunicii să primească pensia, facem ce ne rog ei, ca în ziua în care primesc pensia, sa ne dea bani de ieșit în oraș. Comportamentul nostru (facem ce ne roagă ei) este menținut de faptul că bunicii ne vor da bani de ieșit în oraș. Din scrierile lui Weiner (1980), Kurt Lewin ajunge la concluzia că motivația are 3 caracteristici principale: orientarea, efortul și persistența.

Orientarea se referă tendința noastră din punct de vedere motivațional, de a alege anumite sarcini/obiective în funcție de recompense și satisfacție care ne interesează și ne implică personal. De exemplu, mă implic în voluntariat deoarece interecționez cu mulți oameni, iar mie îmi place să fiu implicat în contexte sociale. Prin energia și implicarea emoțională și fizică pe care le dedicăm realizării obiectivelor noastre se definește efortul. Efortul este influențat atât de caracteristici înnăscute (cum ar fi temperamentul), dar și de caracteristici contextuale (de exemplu, deadline-urile). Persistența este dată de perseverența în sarcină și de cât de des ne implicăm în sarcini. Practic, cât de rezistenți și implicați emoțional suntem pe termen lung în fața plictiselii, rutinei, obstacolelor sau oboselii, fără a procrastina sau a ieși din sarcină, chiar dacă recompensa nu o primim imediat.

Mai sus am discutat despre autoeficacitate. Aceasta are un rol în identitatea vocațională. La ce se referă acest termen pompos? Mai țineți minte când eram mici și eram întrebați ce vrem să devenim când creștem mari sau în liceu și eram întrebați la ce facultate dăm? Identitatea vocațională se referă la identificarea/alegerea unei profesii.cariere în funcție de interesele, abilitățile, scopurile și valorile vocaționale (Kielhofner, 2007). Tot același autor susține că identitatea vocațională a fost conceptualizată ca o componentă majoră în identitatea noastră. Identitatea reprezintă conștiința clară a individualității noastre, formată din percepția noastră despre noi și din așteptările celorlalți față de noi. Aceasta se formează treptat și este în permanentă construcție și reconstrucție. Identitatea se dezvoltă încă din copilărie, dar în adolescență devenim mult mai conștienți de propria persoană, putem reflecta mai mult asupra cine suntem și avem interacțiuni sociale mai profunde. Cum am menționat, identitatea vocațională poate fi un predictor pentru stima de sine. În cazul unui adolescent care termină liceul, opțiunile sale legate de alegerea unei facultăți sunt influențate de stima de sine a acestuia și de informațiile legate de profesii.

     Din perspectiva autorilor Porfeli, Lee, Vondracek, & Weigold, (2011),  identitatea vocațională are trei dimensiuni identitare: explorarea, angajamentul și reconsiderarea. Explorarea se realizează prin două procese, explorare de suprafață (elevul descoperă ce materii îi plac și vede care se pliază mai bine pe interesele sale, întreabă profesorii ce profesii i-ar recomanda) și explorare în adâncime (elevul a ales un domeniu de interes și merge la profesorul specializat și îl întreabă din domeniul respectiv). Angajamentul se realizează prin două procese, asumarea angajamentului (cât de sigur este elevul cu privire la domeniul ales) și identificarea cu angajamentul (cât de mult se identifică elevul cu domeniul în care vrea să se perfecționeze). Iar Reconsiderarea se realizează prin îndoiala de sine (anxietatea sau indecizia elevului cu privire la decizia în alegerea unei cariere) și autoeficacitatea (flexibilitatea pe care o are elevul cu privire la schimbările de decizii pe viitor).

Când vine vorba de procesul de construcție al carierei și întâmpinăm situații critice, în fiecare etapă de dezvoltare, avem resurse și strategii de adaptare. Acestea sunt abilitățile vocaționale adaptative. Sunt în număr de 4: preocuparea (cât de mult valorizăm pregătirea pentru viitor), controlul, curiozitatea (ne adaptăm în funcție de piața muncii) și încrederea în sine (siguranța pe care o avem).

Sunt termeni atât de complecși, încât un articol nu le poate acoperi explicațiile, dar discuții cu un consilier vocațional/educațional vor aduce un plus de informații.

O oportunitate pe care o au elevii de clasele a XI-XII- a, studenții Universității Babeș Bolyai, dar și absolvenții acesteia este că pot beneficia de consiliere gratuită de orientare în carieră. În cadrul acestor ședințe de colsiliere, putem face teste de personalitate (de exemplu, CP5F), teste de interese (de exemplu, CEI), si multe alte teste care măsoară abilitățile cognitive, dificultățile de decizie în carieră. Se face un raport personalizat, iar pe baza acestuia se setează diferite obiective de dezvoltare personală.

Articol scris de Mariana Dumitru