Abilităţile personale – element cheie în dezvoltarea carierei (Program cariera online – ziua 4)

În momentul în care ne pregătim pentru un anumit domeniu, fie că este vorba de aplicarea pentru un job, internship, voluntariat, fie că ne referim intrarea la o anumită facultate, trebuie să avem în minte o serie de abilități care ar putea fi esențiale în aceste contexte. În funcție de obiectivele și scopurile pe care ni le stabilim, cu siguranță, va fi nevoie de un efort susținut în vederea atingerii lor.


Atunci când ne stabilim anumite țeluri și dorim să le ducem la îndeplinire, ideal ar fi să ne alcătuim mintal o schiță sau un plan. Acest plan cuprinde acțiunile pe care urmează să le întreprindem, cunoștințele pe care trebuie să le dobândim, abilitățile pe care trebuie să le îmbunătățim. Dincolo de cunoștințe și informații, care pot fi preluate, respectiv însușite într-o manieră facilă și accesibilă trebuie să avem în vedere acele abilități sau calități care ne fac eligibili pentru cariera la care aspirăm.


Abilitățile se pot forma sau dezvolta prin diverse activități în care ne putem implica, prin încercări repetate, prin exercițiu. În momentul în care ne setăm o anumită abilitate pe care am dori să o perfecționăm, spre exemplu, trebuie să luăm în calcul și un posibil eșec. Dar, cu toate acestea, nu trebuie să ne descurajăm. Unele necesită o perioadă mai îndelungată de timp și un efort susținut. Probabil aveam alte abilități/calități care o pot compensa pe cea care ne lipsește sau care este insuficient dezvoltată.


Iți propunem să faci o listă a abilităților tale. Gândește la acele abilități pe care le-ai dezvoltat deja (chiar dacă ăți dorești ca pe unele să le perfecționezi), identifică resursele pe care le-ai folosit pentru a dobândi abilitatea respectivă, precum și contextele în care s-a format. Descoperind cum anume am învățat anumite lucru este un pas importat pentru a ști care sunt cele mai la îndemână strategii pentru a învăța și dezvolta competențe noi, conform obiectivelor stabilite.